Buletin Cultinform decembrie 2005

Autor Horia Gligor

 

Premiile Institutului Cultural Român

          Aflăm de pe sit-ul ICR că primele premii prin care institutul recunoaşte meritele unor personalităţi ale vieţii cultural-ştiinţifice din ţară şi străinătate au fost decernate în anul 1995, la aniversarea a cinci ani de la înfiinţarea acestuia.
          Premiile ICR pe 2003 au fost anunţate în cadrul unei GALE SPECIALE:

1.Marele Premiu al Institutului Cultural Român pentru eforturi excepţionale în sprijinul integrării României în structurile euro-atlantice şi a culturii române în circuitul mondial al valorilor: Regele Mihai
2.Premiul pentru promovarea culturii române în lume: Libusa Vajdova, Slovacia, Paola Bentz-Fauci, Franta, Dan Shafran, Suedia
3. Premiul pentru contribuţia la conservarea patrimoniului muzical naţional şi pentru afirmarea muzicii româneşti în lume: Ilinca Dumitrescu, România.
4. Premiul pentru contribuţia la recuperarea valorilor exilului literar românesc: Florin Manolescu, Germania.
5. Premiul pentru eforturile de promovare a valorilor culturale şi civice româneşti în plan internaţional:  Anneli Ute Gabanyi, Germania
6. Premiul pentru performante deosebite în domeniul ştiinţei: Andrei Ruckenstein, SUA
7. Premiul pentru întreaga operă şi pentru exemplaritatea unui destin literar în două culturi: Gabriela Melinescu, Suedia

          Facilitatea Video  pentru Google Talk şi Skype

          Programul FESTOON oferă utilizatorilor (care nu mai doresc să aştepte versiunea promisă de Google pentru integrarea suportului video) posiblitatea de utilizare imediată a acestei facilităţi.
Fără să consume resurse deosebite, Festoon este foarte uşor de utilizat, imaginea având o calitate rezonabil de   bună, dar departe de idealul oferit de Skype.
Descărcarea programului de cca 3,35 Mbytes se poate declanşa prin accesarea  adresei web  www.antena1.ro/festoon_setup.exe.

          Scandalul literar al anului 2006

          Dan C. Mihăilescu, autorul pilulelor literare inserate în emisiunea „Parte de carte” difuzată duminică de duminică pe ProTV, în admirabila regie a lui Cristian Tabără, m-a determinat de multe ori să intru în librării, să răsfoiesc şi chiar să cumpăr op-urile analizate în puţinele minute alocate. La sfârşit de decembrie 2005 aflu că a mai apărut o „Istorie a literaturii române contemporane” în care criticul Alex Ştefănescu pune lupa şi filtrul său de critic pe perioada 1941-2000.
Finanţată de o cunoscută bancă, s-a afirmat că această Istorie a apărut în condiţii grafice excepţionale. Acest fapt, însă, nu va îndulci amarul a circa 2850 de scriitori despre care nu se pomeneşte nimic. Printre ei sunt unii cu poziţii importante în obştea scriitoricească sau administraţia de stat şi cu prezenţe consistente în emisiunile radio sau TV.  Poate că nici unii din cei circa 150 analizaţi nu vor fi prea fericiţi de felul în care i-a descris criticul Alex Ştefănescu. Se aşteaptă reacţii pe măsura curajului autorului, titlul acestui paragraf fiind dat de concluzia emisiunii  de la ProTV.

          Nicholas Jordan tradus de Nicolae Minciulescu

          Autorul acestei rubrici a Cultinform-ului a avut privilegiul să participe în anul 1993 la lansarea cărţii „Omul de cenuşă” de Nicholas Jordan. Evenimentul a avut loc la librăria de lîngă biserica Creţulescu din capitală,  în prezenţa unui număr impresionant de oameni de litere şi a unui public curios şi stârnit de faptul că autorul era cetăţean american, că era vorba despre o traducere în română după originalul Ashman scris în engleză şi că traducătorul era, în fapt, aceeaşi persoană cu scriitorul. Emigrat în SUA în anul 1972, Nicolae Minciulescu şi-a schimbat numele în Nicholas Jordan, mai uşor de pronunţat acolo.
Pe coperta a patra apare şi părerea criticului Alex Ştefănescu, autorul „Istoriel literaturii” despre care am pomenit în paragraful anterior:  „…În ceea ce mă priveşte, dacă mi s-ar cere să menţionez cele mai bune 100 de romane ale secolului XX din întreaga lume, aş include printre ele şi „Omul de cenuşă”. Romanul va fi, fără îndoială, citit cu frenezie, va cunoaşte numeroase editări succesive, va fi comentat – şi controversat – de criticii literari, va fi ecranizat, va fi imitat”.
Pe aceeaşi copertă apare şi opinia lui Marin Sorescu:  „Un roman modern, fără aparentă filiaţie în literatura română, comparabil mai curând cu Magicianul de John Fowles sau cu Pendulul lui Foucault de Umberto Eco. Autorul, un reprezentant al curentului New Age din Statele Unite şi-a păstrat, totuşi, intactă sensibilitatea pentru glia natală, oferindu-ne prin cartea sa o veritabilă punte între cultura română şi cea americană”.
Nu putem decât să fim de acord cu Fănuş Neagu, care-şi pune chiar şi semnătura olografă  pe concluzia sa tipărită pe prima copertă:   „Un adevărat tur de forţă”. Afirmaţie justificată de cuvintele-cheie imprimate pe coperţi, pe deplin acoperite de text:  Zen, Brazilia, Yoga, California, Voodoo, Irak, Potirul Graalului, Japonia, Islam, China, Computere Macintosh, Spania, Apostolul Pavel, Malta, Hawaii, Tao, România, Carpaccio, Rusia, New Age, Kierkegaard, Sf. Augustin, Suedia, Noul Ierusalim…
Pe aproape jumătate de copertă apare un detaliu din pictura Merkur de Hans Baldung Grien de la Muzeul de Artă din Stockholm. Un bărbat gol,  bărbos, având capul acoperit cu un coif, pene peste (sau în loc de) sex şi ţinând în mână mărul multicolor şi muşcat, binecunoscutul simbol al firmei de calculatoare Apple Macintosh. Restul coperţii este dedicat fotografiei modelului din 1986 al computerului Macintosh SE utilizat, probabil, de autor  – unul dintre cei mai mari experţi în acest tip de computere care au vizitat România – la editarea romanului.
Au trecut 13 ani de la lansare. O editură din Timişoara are în plan reeditarea cărţii

          Nu am scris o carte pentru snobi

          Aceasta este propoziţia cu care se încheie cartea Lamentoul Ariadnei apărută în anul 1983 sub semnătura lui Andrei Lillin. Subtitlul  „Din preistoria jocului cu mărgele de sticlă” indică o înclinare a  autorului către ezoterismul ilustrat şi de Hermann Hesse, cu oarecari puncte de consonanţă cu cei familiarizaţi cu serioasa teorie matematică a jocurilor atacată printr-o prismă filosofică.
Cartea este structurată în trei părţi mari denumite „Orizonturi”, numerotate de la unu la trei. În prima parte este atacată „geneza simbolurilor primare ale culturii europene”, în a doua „Galaxia Gutenberg şi opera de artă totală” iar ultima stă sub titlul „Raţiunea în cumpănă”.
Gustul pe care îl lasă cititorului parcurgerea acestei cărţi ar putea fi descris prin senzaţia de satisfacţie pe care o încearcă un privitor al unui joc nou, joc căruia nu-i cunoaşte regulile dar pe care le descifrează treptat, din reacţiile jucătorilor, arbitrilor şi ale tribunei. Înlocuim cuvântul joc cu binomul cultură-civilizaţie şi percepem intenţia autorului de a explica geneza, locul şi rolul culturii prin psiho-lingvistică, ajutat de  numeroase citate de la Mallarme la Pitagora, de la Claudio Monteverdi la Torquato Tasso.
În postfaţă autorul afirmă:  „Ceea ce azi pentru dogmatici constituie legi imuabile, în realitate se dovedeşte rezultatul unor îndelungate procese evolutive şi momente decizionale. În muzică nu se poate vorbi deci de un limbaj acelaşi pe toate meridianele şi nici în toate formaţiile social-istorice. Dimpotrivă, semantica muzicii este şi rămâne un proces deschis”.
Cu vreo zece ani înaintea apariţiei cărţii autorul acestei rubrici a avut privilegiul de a fi primit în casa soţilor Lillin, un apartament modest înţesat cu cărţi, situat la etajul întâi al unei case din centrul istoric al Timişoarei. Mult mai târziu am înţeles curiozitatea celor doi oameni de cultură atât de respectaţi în mediul cultural pentru aspectele teoretice ale muncii mele de programator într-un colectiv care se ocupa cu limbaje de asamblare şi compilatoare la Filiala din Timişoara a ITC – Institutul pentru Tehnica de Calcul. Cred că şi mie mi s-au clarificat mai bine noţiunile primare cu care operam curent în laborator: sintaxă, semantică, limbaj liber sau dependent de context.
Ca un fel de concluzie la carte s-ar putea sublinia opinia autorului referitoare la simbolistica mărgelelor de sticlă, baza jocului. Ar fi vorba, în fapt, despre neuroni. În conştiinţa noastră nu ajunge nimic decât prin calea simţurilor, cale alcătuită din neuroni, baza unei realităţi psiho-fizice care, prin adaptare la mediu, permite transmiterea unor anumite sensuri de nedesluşit dacă nu apar într-un anumit context.
Îmi aduc aminte cu nostalgie de un personaj important care asista curios la discuţiile noastre şi care era deseori dat ca exemplu în cele mai bizare contexte. Era stăncuţa familiei Lillin, pasăre din cauza căreia mulţi ani nu au plecat în concediu şi care era ilustrarea vie a unei inteligenţe, abilităţi şi moduri de comunicare  cu totul speciale.
Poate că şi datorită ei primul rând din carte este un vers atribuit lui Pitagora: „Scara Natură ascunsul din lucruri dezvăluie-ntruna…” 

          Self esteem – lipsa încrederii de sine

          Printre fişierele tip document din calculatorul meu zace de multă vreme unul cu un titlu provocator  T(ehnologia) I(nformaţiei), noua şansă a mileniului trei sau noua formă a discriminărilor de gen. Deşi are şi referinţe mai vechi de un deceniu, subiectul este foarte actual, fiind vorba despre discriminarea femeilor în sectorul tehnologiilor informaţiei. Am găsit articolul din întâmplare pe undeva pe cărările Internetului şi l-am pus la păstrare, uitând apoi de el. Din păcate am pierdut numele autorului, aşa că transcriu câteva citate cu scuzele de rigoare privind lipsa referirii la acesta.

…Comunitatea IT este tot mai îngrijorată de procentul tot mai mic de femei care activează în ştiinţa calculatoarelor, atât în mediul academic cât şi în cel industrial. Când ştiinţa computerelor a devenit o disciplină, s-a crezut că barierele cu care femeile erau în mod tradiţional confruntate, precum  discriminarea şi izolarea, nu vor mai fi şi în acest caz o problemă, datorită noutăţii şi tinereţii domeniului (Breene 1993). Dar nu a fost aşa. Imaginea cea mai răspândită despre calculator, aşa cum s-a instaurat cu 2 sau 3 decenii în urmă înfăţişa: “o cameră  înţesată cu benzi magnetice fixate în maşinării înalte ca nişte dulapuri cu o mulţime de discuri şi butoane de neînţeles, plină cu bărbaţi îmbrăcaţi în halate albe”, iar ea nu a părăsit întru-totul societatea nici astăzi (Sanders 1995).
…Societatea pare să fi uitat câteva nume de femei care au marcat dezvoltarea informaticii moderne. Charles Babbage a proiectat în anii 1840 "precursorul" calculatorului modern, o maşinărie analitică niciodată construită. O femeie,  Ada Lovelace, l-a ajutat la cea mai mare parte a demersului său teoretic (se spune despre ea că ar fi fost iubita lordului Byron şi că l-ar fi inspirat pe Ischbiach, şeful echipei care a câştigat concursul organizat de DOD – Ministerul apărării al SUA –, să-şi boteze noul limbaj ADA n.a.).  Adelle Goldstein a semnat ca şi co-autoare alături de soţul ei, numeroase studii cruciale care au condus la crearea , ENIAC-ului, primul mare calculator de intres general. Grace Hopper a dezvoltat conceptul de compilator, ceea ce a făcut programarea calculatorului mult mai uşoară şi  accesiblă. Tot ea a contribuit la crearea limbajului de programare COBOL (Kirkup 1992).
… Cultura şi „aura” care învăluie lumae calculatoarelor este străină pentru marea majoritate a oamenilor şi poate acţiona ca o barieră. Nume ca „hacker," "guru," sau "wizard" introduc un elitism în cadrul domeniului, ceea ce poate fi alienant (Pearl şi al. 1990). Mulţi oameni rămân cu impresia că informaticienii sunt nişte hacker-i care stau în faţa calculatoarelor ore întregi pentru a programa (Howell 1993). Ideea că cel ce lucrează în TI trebuie să se concentreze asupra muncii sale până la obsesie este adesea descurajatoare pentru femei (Frenkel 1990). Până şi termenii „populari” asociaţi cu jocurile pe calculator, cum ar fi „distruge”, „ucide” „bombardează”, au conotaţii masculine. Ca să facă parte din această lume dominată masculin, femeile ar trebui să fie agresive şi să se afirme, pentru ca apoi să constate că bărbaţii le consideră „nefeminine” şi indezirabile  (Spertus 1991). Domeniul TI este perceput ca un domeniu "masculin", iar femeile se tem că-şi vor pierde feminitatea dacă pătrund în el  (Breene 1993).
…Studiile arată că femeile sunt marcate de lipsa încrederii în sine,”self-esteem”, în special când ne referim la zona ştiinţelor. La clasă, chiar dacă obţin rezultate mai bune sau peste nivelul colegilor lor băieţi, ele manifestă mai puţină încredere în propriile forţe şi se simt mai puţin confortabil în acest domeniu. Multe femei atribuie succesul norocului sau muncii asidui, iar eşecul propriei incapacităţi. De cealaltă parte, bărbaţii atribuie succesul abilităţilor lor înnăscute iar eşecurile unor cauze exterioare, neînvinovăţindu-se. Fără încredere în sine, o femeie va ezita să pătrundă într-un domeniu în care se simte alienată (Cottrell 1992).
Statisticile arată că la noi în ţară, deşi numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor, proporţia lor în structurile politico-administrative ale statului depăşeşte rareori 15%.

 

 

 

::Înapoi