CultInform

Buletin Cultinform octombrie 2005
autor: Horia Gligor

Agenda culturală timişoreană

            Sit-ul administrat de Primăria din Timişoara, www.primariatm.ro, este deseori dat ca exemplu pentru bogăţia de informaţii ce stau la dispoziţia cetăţenilor care au acces la Internet.   Premiile câştigate par a fi pe deplin justificate, specialiştii administraţiei extinzând canalele de comunicare şi prin infochioşcuri sau mesaje transmise celor interesaţi prin SMS-urile specifice telefoniei mobile. Lunar apare şi un buletin tipărit de 16 pagini, distribuit gratuit.     Din acesta transcriu câteva dintre manifestările culturale planificate în luna octombrie 2005:

Congresul internaţional Identitatea culturală a tuturor românilor, ediţia XIV-a, organizat de Astra Română în perioada 14-17 octombrie,

Teatrul Mic din Bucureşti prezintă în 1-2 octombrie piesa O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu,

Pianistul Andrei Deleanu continuă explorarea creaţiilor muzicale ale lui HAYDN în cncertul din 20 octombrie din sala renovată a Liceului de Muzică,

Gala de Blues-jazz Internaţional, 20-22 octombrie,

Festivalul internaţional de muzică electronică urbană TMBASE, 20-22 octombrie,

Concert în peştera Româneşti, organizat de FACT – Fundaţia Academică Culturală Timişoara – în 23 octombrie. Melomanii care nu se sperie de un mers pe jos de câţiva kilometri vor avea parte de un eveniment artistic cu totul deosebi, ascultând un cor de 40 persoane din Zrenianin – Banatul sârbesc şi orchestra de suflători dirijată de profesorul Walter Kindl, capelmaister-ul Catedralei-Dom din Piaţa Unirii,

Deschiderea stagiunii la Filarmonica Banatul, în data de 7 octombrie, cu Simfonia IX-a de Ludwig van Beethoven, dirijor Emil Simon, avanpremieră la un turneu în Germania (Stuttgart şi Heidelberg), Austria (Innsbruck), Belgia (Bruxelles) şi Franţa (Strassbourg), în program fiind anunţate şi concerte de Mozart şi Enescu.

CRITERION - REVISTĂ DE ARTE, LITERE ŞI FILOSOFIE

            Răsfoiesc, din când în când, ediţia anastatică a acestei reviste ce a făcut parte din elita publicaţiilor culturale din România în perioada octombrie 1934 – februarie 1935. Pe copertă apar fotografiile lui Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu şi Constantin Noica.
Primul rând al primei pagini din primul număr (în format A2) conţine trei informaţii Anul I – nr. 1 , preţul 3 lei şi data 15 octombrie 1934. Pe prima pagină, un singur articol semnat de Petru Comarnescu: “Dezacordul dintre adevărurile spiritului şi fenomenele prezentului”. Pentru cititorul de astăzi, prezentul din titlu înseamnă trecutul de acum 76 de ani. Subtitlul mai lămureşte câte ceva din intenţiile autorului: “Despre un prim aspect al dramei şi îndoielilor cugetătorului voitor de bine faţă de iraţionalatitatea vieţii contemporane, pornită totuşi spre un chip nou de credinţă şi creaţie, şi spre rostul acestui cugetător faţă cu forţele ce simbolizează revărsarea naturii perste hieraticele monumente ale culturii”.
Singura ilustraţie din prima pagină îl arată pe Aristotel, probabil ales de autor ca sprijin grafic pentru prima frază: “Ca şi la sfârşitul lumii antice sau al evului mediu, timpul nostru, această răscruce la care faţă’n faţă se află practicele şi ideile cele mai opuse, credinţele şi soluţiunile cele mai contradictorii – hărăzeşte omului gânditor şi voitor de bine un conflict de-o tristă grandoare”.
Ultimul număr (dublu, adică 6-7), costă 5 lei şi acoperă lunile ianuarie-februarie 1935. Se respectă regula unui singur articol pe uriaşa pagină format A2: “Reabilitarea spiritualităţii de Mircea Eliade”.   Începe abrupt cu: “Intr-un articol publicat în Revista Fundaţiilor Regale, intitulat Reabilitarea spiritualităţii, d. profesor C. Rădulescu – Motru informează pe cei neinformaţi şi aminteşte celor care au aerul să uite rezultatele fizicei moderne cu privire la ceea ce s ar putea numi autonomia spiritului. Incă odată d. prof Rădulescu-Motru sec dovedeşte a fi de partea celor vii, contra celor morţi”.
Când am avut această pagină pentru prima dată sub ochi, mărturisesc faptul că ilustraţia mi-a provocat un şoc. Fără titlu, mi-a indus impresia unui grup de femei, copii şi bătrâni care ascultă, aşezaţi pe o cracă, vorbele unuia îmbrăcat ca arabii, semănând cu …Bin Laden. Noroc cu faptul că am găsit în ultima pagină a numărului, dedicată sumarului întregii colecţii, şi trimiterea către comentariul lui Ion I. Cantacuzino la ilustraţie. Era vorba despre o gravură de Goya, din ciclul Proverbios, care , alături de Desastres de la Guera, Tauromachia şi Caprichos, a fost concepută în perioada 1790-1798. Extrag din comentariu câteva fraze extraordinar de potrivite şi prezentului din 2005, caracterizat de atacuri teroriste, cutremure, uragane şi molime: “…închipuiţi-vă ce material favorabil ar oferi această gravură unui critic de artă de formaţie marxistă. În această adunare de inşi, sgribuliţi pe o şubredă cracă, fugăriţi de teroarea cine ştie cărui cataclism, pierduţi în faţa unui destin necunoscut ce-i ameninţă de undeva, din bezna înconjurătoare, şi cărora, - în această tragică clipă – un profet le predică totuşi o nouă religie, - în această compoziţie un marxist n’ar putea vedea decât absurditatea gestului profetului care, neatent la primejdia imediată, continuă să predice pentru roadele de mâine ale spiritualităţii, o atitudine de viaţă viitoare, celor ameninţaţi de o moarte vecină”.

AXA ORADEA – TIMIŞOARA – MEDIAŞ

ANIAP - Asociaţia Naţională a Informaticienilor din Administraţia Publică – a organizat un concurs dedicat comunităţii virtuale. La secţiunea dedicată municipiilor unde tehnologiile informaţiei sunt într-adevăr utilizate pentru comunicare între administraţie şi cetăţeni, primele trei locuri au fost ocupate de municipiile din titlu, ca recunoaştere a succesului în implementarea de aplicaţii specifice web. În fond, cultura unei comunităţi se construieşte pe scheletul informaţiilor esenţiale accesibile acum şi prin Internet:

identificarea instituţiilor,

activitatea instituţiilor,

servicii electronice oferite,

asigurarea transparenţei la actele de interes public,

informaţii utile, de la numere de telefon la hărţi.

Anul trecut ANIAP a acordat Primăriei din Timişoara premiul la categoria e-
Administration pentru gradul de transparenţă arătat cetăţenilor prin difuzarea pe web a şedinţelor Consiliului Local.

            Stepan Project

            Ilie Stepan a fost sufletul binecunoscutei formaţii Pro Musica, al cărei prim concert specific folk-ului progresiv a avut loc in ianuarie 1973 la Timişoara. Reputaţia consolidată treptat, cu ocazia fiecărie apariţii în concerte sau pe discuri, a adus formaţia în poziţia de portdrapel al muzicii rock, situaţie care nu i-au făcut prea simpatici pe Ilie Stepan şi trupa sa oficialiăţilor la putere până în zilele fierbinţi ce au început pe 16 decembrie 1989. Este bine să ne reamintim că în data de 20 decembrie 1989, când Timişoara se declarase oraş liber, la orele 17,30 Ilie Stepan şi Lică Dolga au urcat în balconul Operei şi au comunicat cu miile de timişoreni din Piaţa Operei pe calea pe care o stăpâneau cel mai bine, cea a muzicii. Chitara din mâinile vrăjite ale lui Ilie şi vocile celor doi au creat o adevărată stare de graţie, o uriaşă emoţie atât între oamenii din stradă cât şi printre liderii din balcon prin versurile şi muzica a două cântece Deşteaptă-te române şi Hora Unirii.
Poate că, pentru participanţii la revoluţie, acest moment şi acela când două sute de mii de oameni au îngenunchiat cu faţa către Catedrala Mitropolitană şi au spus rugăciunea Tatăl Nostru în cor să fi fost cu maximum de emoţie. Să nu uităm că exact în seara aceea, şeful statului, abia întors din Iran, apărea la TV cu un discurs din care se putea deduce că Timişoara ar fi încăput pe mâna unor derbedei certaţi cu legile ţării şi bunul simţ, conduşi de agenţi de influenţă din străinătate. Starea de necesitate decretată la Bucureşti nu făcea decât să dea consistenţă zvonurilor referitoare la un atac masiv al forţelor armate, pentru reinstaurarea ordinii. Mitingul din ziua următoare de la Bucureşti a contribuit esenţial la apariţia, însă, a unei altfel de ordini…În acele zile, până la revelion, Ilie Stepan a compus cântecul “Timişoara”, ale cărui versuri şi muzică au devenit un fel de imn, cu reverberaţii ce emoţionează până astăzi.
Stepan Project a prins contur mai clar din 1996, în anii dinainte Ilie transferându-şi treptat activitatea şi interesul dinspre muzica de concert către creaţia de studio. Prima parte a unei trilogii, intitulată Sensul vieţii, a însemnat apariţia celui mai important disc dedicat rock-ului autohton. In anul 2001 a lansat un dublu CD, aplicaţie multimedia, intitulată Undeva în Europa. A câştigat cu acesta numeroase premii şi poziţia de invidiat de lider al domeniului etno. Acum se află în faza finală de elaborare ultima parte a trilogiei, aşteptată cu sufletul la gură de amatorii muzicii de înaltă calitate.
Prietenia lui Ilie Stepan cu câteva dintre personalităţile culturale de seamă ale Timişoarei au generat noi proiecte, pe care le sperăm finalizate în viitorul apropiat:

dublul disc Lelu şi Bebe, dedicat omului de teatru Diogene Bihoi şi jurnalistului şi creatorului de film Bebe Costinaş, amândoi trecuţi la cele veşnice,

Sunete dintr-o expoziţie conţine 13 piese muzicale inspirate de 13 tablouri ale pictorului Viorel Toma,

Muzica pentru spectacolul Cartea junglei, pus în şcenă de regizorul Horia Ionescu la Teatrul pentru copii şi tineret Merlin. Fără îndoială că spectatorii nu vor avea decât de câştigat din vizionarea unui spectacol unde se va asculta muzică modernă adevărată, de la swing la R’n’B, country, folk sau hard rock.

Din amintirile navetistului bănăţean

Călin Meda îşi exersează umorul sarcastic într-un serial TV, difuzat pe postul ANALOG.
Bântuie cu o echipă înarmată cu echipamente de înregistrare audio-video prin satele din jurul Timişoarei, găseşte situaţii inedite, ţinteşte cu obiectivele camerelor de vederi şi microfoanele din dotare atât oamenii cât şi elementele semnificative ale mediului înconjurător, mineral, vegetal, animal sau …social. Comentariul din off potenţează în mod strălucit imaginile şi sunetele, rezultând ceva ce lasă privitorului un gust dulce-amărui, o alternanţă între hohote de râs şi încruntare şi impresia că serialul ar ilustra bine ideea de realism socialisto-capitalist, dacă această noţiune ar fost deja inventată…
Iată una dintre povestioare, difuzată în ultimul episod. Se face vorbire despre un ţăran mai iscusit într-ale afacerilor, care, împreună cu soţia lui, după mai multe investiţii neinspirate bagă ultimii bani într-o turmă de capre. Ciobanul angajat, un tânăr până în 30 de ani ne uimeşte prezentându-se într-o franceză destul de corectă, cu un accent pe care l-ar putea invidia chiar şi unii elevi de la Liceul de specialitate Jean Louis Calderon. Misterul se risipeşte câna aflăm că al nostru baci bănăţean trăise destul de mult la Paris şi Marsilia, până vigilenta poliţie din Franţa îl prinsese şi-l îmbarcase într-un avion cu destinaţia către ţara lui natală, România.
Soţia investitorului în afacerea cu caprine, vorbea cu accent italian, urmare a unui stagiu de perfecţionare la o fermă din ţara lui Dante. Prinsese acolo meşteşugul şi secretele transformării laptelui în brânză şi caş, aplicase pe turma proprie secretele tehnologice prin care cinci litri de lapte (care nu se cumpără) într-un kilogram de brânză gustoasă, cu succes pe piaţă. Vorbea bine şi coerent despre incultura consumatorului de la noi referitoare la virtuţiile laptelui de capră la prevenirea şi tratarea tuberculozei şi, se pare, unicul produs acceptat fără prelucrare de sugari, având aceleaşi caracteristici ca laptele matern.
Ţăranul, nevasta şi ciobanul din povestea TV conturează un trio redutabil, stabil, umblat prin Europa, documentat, cu viziune corectă de marketing şi promovare-produs şi chiar succes pe piaţa locală. Aşteptăm cu interes urmarea dintr-un posibil episod din 2007 sau mai târziu certificare ISO, obţinere de finanţare din fonduri europene gen SAPARD, investiţii în mulgătoare automată şi instalaţie de prelucrare şi ambalare, export în ţări din UE de brânză de capră made in Gelu, Timis county, Romania.
Şi, să sperăm că folclorul de tip nou nu va fi îmbogăţit cu o variantă nouă a zicerii populare despre capra vecinului, extrapolând clasica zicală la ...turmă.

Cărturarul-diplomat Nicolae Milescu

Spătarul Nicolae Milescu trăit între anii 1636-1709. Din cartea Oameni de seamă, scrisă
de I. Simionescu, preşedinte al Academiei Române în perioada 1941-1944, aflăm că l-a reprezentat ca ambasador pe ţarul Rusiei într-o întâlnire cu împăratul Chinei, în anul 1678. S-ar părea că politica externă din genunchi s-a inventat mult mai târziu, deoarece Milescu a negociat dur cu reprezentantul împăratului chinez locul şi protocolul întâlnirii. Ca urmare, nu a acceptat să se ploconească de nouă ori şi să se mişte cu viteză în faţa celestei mărimi. A păşit demn, maiestuos şi calm, spre uimirea şi mânia dregătorilor chinezi, impunîndu-se şi aşa ca reprezentant al unor alte locuri şi culturi.
Bogat, inteligent şi bun cunoscător a cel puţin şase limbi, a început studiile la Iaşi, la Trei Ierarhi, desăvârşind educaţia la Constantinopol între anii 1645-1650, capitala din acea vreme a Bizanţului şi ortodoxiei. Ambiţiile politice, bazate şi pe conştiinţa superiorităţii intelectuale şi avere, l-au facut suspect chiar şi de comploturi contra lui Ştefăniţă Vodă (după alţi cronicari, contra lui Grigore Ghica şi Ilieş Vodă). Ce pare a fi, însă, sigur este faptul că porecla de Cârnu i s-ar fi tras de la o pedeapsă prin crestarea nasului, urmare a descoperirii uneltirilor ce ar fi vizat înscăunarea sa.
A umblat mult şi cu folos prin Europa. O perioadă a stat la Berlin, la curtea lui Friedrich Wilhelmm cel care i-a adăpostit şi pe protestanţii francezi. Ajunge şi la curtea lui Ludovic XIV al Franţei, ca ambasador al domnului exilat la Stettin, Gheorghe Ştefan, şi la curtea lui Carol al IX-lea al Suediei, unde ajunge în relaţii deosebit de strânse cu de Pomponne, viitor ministru de externe al Regelui Soare. Printre isprăvile sale războinice stă la loc de cinste expediţia armată contra princepelui ardelean Rakoczy, răsplătită cu dregătoria de mare spătar în Muntenia.
Probabil că recunoaşterea cea mai importantă a meritelor sale i-a fost adusă de împăratul chinez pentru care Milescu era, mai degrabă, ambasaborul Europei decât al ţarului. La întâlnirea diplomatică, împăratul nu şi-a putut ascunde mirarea şi admiraţia faţă de cunoştinţele de filosofie, matematică, trigonometrie şi…latină ale spătarului, cel care avea să lase o moştenire treizeci de manuscrise istorico-diplomatice, majoritatea demne de a fi recunoscute şi pentru calitatea lor literară.

            L’illustration, ediţia de Crăciun 1930

            Printre achiziţiile făcute acum mulţi ani din anticariat stă la loc de cinste în biblioteca mea şi acest număr al cunoscutei reviste franceze, apărută acum trei sferturi de veac. De fiecare dată când o răsfoiesc găsesc ceva inedit, rămânând, însă, constantă plăcerea de a admira din nou calitatea legăturii coperţii, hârtiei, tiparului, ilustraţiilor, reproducerilor şi densitatea informaţională a textelor
Pentru cine consideră reclamele ca fiind o componentă importantă a mozaicului pe care se bazează cultura, studierea acestora poate aduce informaţii inedite şi, de ce nu, importante referitoare la istoria civilizaţiei tehnice.
Iată un exemplu: pe o pagină întreagă se face reclamă unor modele de automobile Renault. În prim plan apare o fotografie a modelului Reinastella (absolut nici o asemănare cu Logan-ul…) despre care aflăm că are opt cilindri, este din categoria de lux şi atinge uşor 120-140 km oră. Mai aflăm că în 1930 acest model, condus de contesa B. de Ganay a câştigat raliul Paris-Cannes şi că onorata clientelă poate să aleagă dintr-o constelaţie de modele: Nervastella, Monastella sau Vivastella.
Textul cu care începe reclama, ajutat de un inspirat crochiu (palmieri, umbrele, hoteluri dând către plajă) este chiar poetic: “Departe de ceţurile şi cerurile triste ale Nordului, Coasta de Azur…Şi, confortabilă, puternică şi sigură, gata de drum. A dumneavoastră berlină Reinastella care vă aşteaptă”. De menţionat că pe vremea aceea încă nu se descoperise, probabil, asocierea obligatorie a oricărui produs din reclame cu un simbol sexual. Aşa că unicul personaj femnin din reclamă este o femeie cât se poate de decent îmbrăcată, pasageră în automobilul condus de şoferul cu chipiu. Deoarece modelul din fotografie avea volanul pe dreapta am putea deduce că pasagera era o lady, plecată din ploioasa Londră către soarele Rivierei…
Întrebat fiind la o emisiune de radio dacă nu cumva tipăriturile sunt în pericol să dispară, textul şi ilustraţiile imprimate fiind înlocuibile cu transferurile electronice şi vizibilitatea pe ecrane din ce în ce mai mari, clare, plate, puţin radiante , am răspuns că va trebui să mai treacă multă vreme până la acel posibil, dar trist, moment.   Cel puţin până când vor dispărea aceia pentru care mirosul hârtiei tipărite, senzaţia tactilă oferită de mângâierea unei cărţi sau bucuria oferirii sau primirii unui volum frumos ambalat înseamnă, de multe ori, un adaos estetic esenţial la informaţia nudă memorată în cuvinte sau imagini.

Caricaturistul Mihai Stănescu şi Asociaţia proprietarilor blocului

Cetăţeanul Mihai Stănescu a luat şi o atitudine concretă faţă de impotenţa Primăriei capitalei de a controla afişajul sălbatic.
Parcă nu-i destul că aspectul urbei este influenţat dramatic de faţadele cenuşii şi neîntreţinute ale caselor şi, mai ales, blocurilor. Mai trebuie să apară şi puzderia de afişe lipite pe ziduri, garduri, vitrine, stâlpi. Şi să rămână acolo până când ploaia, zăpada şi timpul le transformă în ceva ce seamănă cu pielea jupuită a cuiva ce a exagerat cu plaja. E drept că uneori ne mai putem aminti din rămăşiţele încă lizibile cine a candidat la alegerile din ‘96 sau 2000. Istorie vie pe ziduri, nu-i aşa?
Mihai Stănescu, deşi nu a obţinut aprobare de la Primărie, a rezistat şi obstrucţiilor şi reclamaţiilor vigilenţilor colocatari din blocul din Piaţa Palatului unde îşi are magazinul (la coloane) şi a încastrat într-un perete de la stradă câteva dintre cănile sale cu mesaje. În acest fel peretele cu pricina nu mai poate fi utilizat pentru lipit afişe, iar mesajul-protest al cetăţeanului Mihai Stănescu a luat forma concretă a unui alt act culturalo-cetăţenesc inedit!

::Înapoi